Pot fi „creștinii radicali” învinuiți de „fanatism religios”?  

 

Dacă familia Botnariu din Norvegia, despre care s-a vorbit atât de mult în ultimul timp, care încerca să-și educe copii într-un mod creștinesc, a fost acuzată de „creștinism radical”, urmașul lui Luther de la Cotroceni, în care românii și-au pus toate speranțele a „reușit” să bulverseze, întreaga clasă evanghelică din România și nu numai, atunci când acesta  a acuzat creștinii  de „fanatism religios”

Afirmația de mai sus, cu care am fost catalogați noi evanghelicii de către președintele României, ne obligă  măcar pentru un moment sa fim dacă se poate spune așa, mai puțin mistici și mai mult cerebrali și prin urmare să răspundem la câteva întrebări, care ar putea sa clarifice  argumentul pus în discuție:

 -a fost Luther, înainte-mergătorul în materie de credință a domnului Iohannis și reformatorul sec. XV un fanatic religios, de s-a opus falsului creștinism denaturat din vremea sa? apostolii Domnului sau creștinii primitivi, cei care au trasat creștinismul și l-au demarcat de celelalte religii ale vremii, pot fi catalogați drept fanatici, dar Domnul Isus? care nu s-a încadrat nicidecum  în tiparele vremii, a fost un fanatic? poate fi catalogat creștinul sec. XXI care-și inspiră atât credința cât și practica din Scripturi drept fanatic?

Conform dex-ului limbii române, a fi radical înseamnă a fi: complet, în totalitate, sau în întregime, cât despre „fanatism religios”, același dex zice că acest cuvânt semnifică: atașament excesiv, pătimaș pentru o convingere, o persoană etc., dublat de o totală intoleranță față de convingerile altora.

Din câte  ne rezultă din scrierile reformatorilor, dacă aceștia nu ar fi fost „radicali” probabil că creștinismul odată cu scurgerea istoriei ar fi devenit doar o religie lipsită de sevă și de interes, total diversă de ceea ce învață manualul acestei religii, care este Sfânta Scriptură, cu care toți creștinii sunt de acord.

Cele 95 de teze afișate de Luther pe ușa bisericii Castelului din Wittemberg pe data de 31 Octombrie 1517, de ziua tuturor sfinților, dovedesc că acesta î-și  dorea sa fie un „creștin radical” sau „total”, mai aproape de învățătura Scripturii de care creștinismul vremii se îndepărtaseră înfricoșător de mult.

În ceea ce-i privește pe apostolii Domnului, tot la fel ca și Maestrul lor, Domnul Isus, aceștia au fost cu adevărat „radicali”, de fapt, atât apostolii, cât și Domnul Isus, condamnă în întregime atât jumătățile de măsură cât și acea starea de confort spiritual în care se bălăcește creștinismul „căldicel” din vremea noastră:

 „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!” Ap. 3:15

În concluzie, ca și aplicație pentru creștinii practicanți, sau creștinii autenticii ai sec. XXI, se poate afirma următoarele: „pocăiții” (așa cum mai sunt porecliți uneori creștinii ce vor să semene cu Isus) ar trebui să fie radicali! sau în întregime creștini! Aceștia sunt călăuziți de alte reguli față de cele propuse de sistemele seculare, au alte sisteme de valori.

În ce privește cel de-al doilea aspect din prologul acestui articol,  în care creștinii care se inspiră din Scripturi sunt acuzați de  „fanatism religios”, cred că dacă „fanatism” înseamnă intolerantă față de semeni, trebuie să ne delimitam total de acest termen, aici ar trebui sa nu ne regăsim,  pentru că așa precum Domnul lor, creștinii, în timp ce urăsc păcatul, î-l iubesc pe păcătos, chiar dacă acesta nu împărtășește aceleași simțământ religios ca și noi.

Dar dacă fanatic înseamnă atașament excesiv față de o învățătură, iar dacă această învățătură este cea lăsată de Domnul Isus în Sfânta Scriptură, atunci da, ne pot spune și așa!

De fapt si despre Mântuitorul Isus unii au spus „... aceasta este prea de tot...” Ioan 6: 60

Mă întreb și te întreb și pe tine, sunt eu, ești tu un creștin autentic?

Doamne ajutăne așa să fim!

 

 

La mia testimonianza

Ho sempre creduto in Dio, ma fino all’età di 18 anni avevo una superflua conoscenza di Lui. La bussola della mia vita, era quello che io sentivo che volevo fare, amavo vivere d’istinto perché era quello che mi faceva sentire libera.

Ero sempre alla ricerca di uno scopo, della felicità, di una parte di me.

Al centro della mia vita c’ero io, i miei desideri, i miei sogni e le mie passioni. Era una vita chiusa nell’egoismo e niente  bastava a riempire il vuoto che c’era dentro di me. Perché si va sempre alla ricerca di qualcosa di più forte. Io non capivo la mia esistenza, il mio scopo. Consumavo soltanto la mia vita o in qualche modo la distruggevo perché non l’amavo profondamente. Conducevo una vita tranquilla, da tipica adolescente nella quale non pativo mancanza di nulla.

E’ stato proprio il Signore che mi ha attirato piano piano a Sé, attraverso anche gli incontri che mi ha fatto fare, e fu cosi che entrai In una chiesa. Quella volta era tutto cosi diverso dai soliti incontri in chiesa.

Dentro quella chiesa ho sentito una gran pace che mi avvolgeva e nella quale riposavo, lì dentro ho sentito parlare di Dio in una maniera molto profonda, ho sentito la voce di Dio!

E allora dissi tra me e il Signore: “ Io ti voglio conoscere!” questo desideravo, incontrarlo veramente!

Ero poi tornata alla vita quotidiana: la scuola, gli amici le uscite di tanto in tanto il sabato sera. Era la vita che ero abituata a condurre e io ero sicura  in quello in cui stavo investendo.

Di una cosa non ero cosciente però:  Io non vivevo la mia vita con Dio, non Lo mettevo al primo posto nelle mie scelte, non ero cosciente che Cristo era morto in croce al mio posto per darmi la possibilità di essere salva, caricandosi di ogni mio peccato.Lui pensava anche a me quando soffriva cosi tanto. Io invece, non gli rendevo gloria con il mio modo di vivere . Lui ha creato ogni cosa e tra queste anche me, e io non mi riservavo del tempo per odorarlo e glorificarlo.

Il signore ha potuto fare freccia nel mio cuore facendomi crollare tutte le sicurezze che avevo, fino a quando mi sono resa conto che ciò che inseguivo era solo effimero e non mi portava a investire in nulla di concreto.

In particolare una sera durante una tipica uscita con gli amici mi sono resa conto per la prima volta di quanto quei soliti discorsi fossero vuoti, privi di fondamenta e di quanto quell’uscita fosse solo un modo per riempire e passare il tempo ma non viverlo. Quella sera ho cominciato a riflettere su come vivevo la mia vita e su che basi edificarla.

Mi ero accorta di non essere mai riuscita a rispondere alla domanda più profonda che tutti noi portiamo nel cuore: Perché vivo?

La risposta lo trovata tornando nuovamente in chiesa. Dio mi ha fatto capire che esistevano solo due strade possibili una che portava alla salvezza ed un’altra all’inferno. Non si può stare a metà, perché stare a metà vuol dire non stare veramente bene.

Dovevo scegliere se restare nella condizione in cui ero o accettare il dono di DIO .  Fu cosi che ho chiesto a Dio di aiutarmi a camminare in conformità con il suo valore da quel momento in poi.

Nei giorni successivi sentivo il bisogno di rientrare in chiesa.  Perché in chiesa mi sentivo “ a casa” , sentivo il profumo di Dio, sentivo che era il luogo della presenza di Dio.

Gli incontri mi beneficavano spiritualmente chi viene da un passato buio, e quindi povero spiritualmente lo sente subito che viene beneficato. Sentivo che riacquistavo le forze spirituali.

Quelle parole che ascoltavo, le ascoltavo con tutto il cuore perché in loro trovavo il contatto con Dio e io desideravo conoscere il Signore. Cominciavo a capire che quelle parole io le dovevo cogliere ma coglierle voleva dire viverle.

Sentivo che il Signore veniva dentro di me e dal profondo mi cambiava interiormente, sentivo giorno dopo giorno qualcosa di nuovo che voleva predominare su me stessa, facendomi cambiare . Cosi passo dopo passo, il Signore mi ha fatto capire tutte le cose che non erano giuste per me e che quindi andavano cambiate. Ha operato con pazienza e piano piano mi ha trasformata secondo la sua immagine.  Il Signore quando ha voluto salvarmi ha utilizzato tutti i pezzettini di bene che c’erano in me, quelli li ha valorizzati e su quelli ha lavorato.

Dio mi ha perdonata, ha migliorato la mia vita, me ne ha dato una nuova. IL giorno cui decisi di dargli la mia mano, sono nata nuovamente .Ho riscoperto la sua pace e mi sono sentita liberata dal peso del mio peccato di cui prima non me rendevo conto. Sentivo che c’era qualcosa di sacro dentro di me che andava custodito.

Ho cominciato a capire il valore della mia esistenza solo nel momento in cui ho incontrato veramente Dio .

IL Signore ha fatto una grande rivoluzione nella mia vita, l’ho incontrato proprio nel momento in cui stavo per fare le scelte più importanti, quelle che mi avrebbero determinata! Ha fatto una grande rivoluzione nel mio modo di pensare , di vedere le cose e soprattutto di amare. Mi ha fatto capire che l’amore è qualcosa di più grande della passione ma soprattutto, mi ha fatta innamorare della mia vita. Oggi amo la mia vita in tutti i suoi aspetti, perché ho capito il grande significato che ha, perché sono amata e voluta da Dio. Sono una sua figlia! Oggi posso vivere la mia vita con Lui con una consapevolezza diversa  e rendere gloria a Dio nel bene che ho ricevuto vivendo in maniera diversa.

Niente conta di più che conoscere gli scopi di Dio per la nostra vita, perché egli ci ha creati e conosce bene più di chiunque altro ciò che è meglio per noi. Egli vuole occuparsi di tutti gli aspetti della nostra esistenza, vuole perdonarci e salvarci, aiutarci nelle difficoltà e donarci la sua compagnia. Egli vuole essere il compagno dei nostri giorni, vuole condividere con noi la nostra vita, le nostre gioie e i nostri dolori, le nostre ansie e le nostre difficoltà. Dobbiamo solo accettarlo nella nostra vita.

Senza uno scopo preciso non si hanno basi su cui fondare le decisioni, a cui destinare il  tempo e le risorse ,perciò  si tende  a fare scelte basate sulle circostanze o sull’umore del momento.

La vera soddisfazione della vita invece è essere nella perfetta volontà di Dio e vivere secondo i sui insegnamenti. Dio è il punto di partenza della mia vita

 

SALMI 73:28 “Ma quanto a me, il mio bene è di accostarmi a Dio, io ho fatto del Signore, dell’Eterno, il mio rifugio, per raccontare tutte le opere tue. “

                                                                                                            de Emilia Midori

 

 

Meloterapia religioasă protejează sănătatea creierului

Meloterapia religioasă protejează sănătatea creierului

Sunetele au fost din cele mai vechi timpuri apreciate pentru rolul lor terapeutic. Stresul este doar unul dintre învinșii seninătății aduse de muzică. Însă, nu toate stilurile de muzică au aceleași efecte. Și nu întotdeauna aceste efecte sunt benefice. Despre muzica religioasă însă, un studiu recent argumentează că are un impact profund pozitiv asupra sănătății mentale.

Studiile anterioare au evidențiat faptul că persoanele cu o demență moderată și chiar severă pot înregistra îmbunătățiri semnificative ale abilităților lor cognitive după ce ascultă melodiile lor preferate. Acum, un nou studiu sugerează că anumite tipuri de muzică, religioasă și mai ales muzica gospel, sunt eficiente în creșterea stării de sănătate mintală odată cu înaintarea în vârstă.

Studiul a corelat ascultarea muzicii religioase cu o scădere a anxietății generate de perspectiva morții, cu o creștere a satisfacției de viață sau a respectului de sine, menționeazăMedical Daily. Aceste rezultate sunt aceleași, indiferent de rasă, sex sau statutul socio-economic al indivizilor.

Studiul a avut ca subiecți atât persoane de rasă albă, cât și persoane de culoare, în vârstă de cel puțin 65 de ani. Nu toți erau creștini practicanți, unii s-au identificat ca neafiliați religios și fără interes în zona spiritualității. Cele 1.024 de persoane participante au fost întrebate cât de des au ascultat muzică religioasă sau muzică gospel, răspunsurile fiind cuprinse pe o scară de la „niciodată” la „de mai multe ori pe zi”.

Apoi, cercetătorii au măsurat cât de puternic au răspuns participanții la o serie de declarații. Acestea au inclus : „Mi se pare dificil să fac față perspectivei morții” , „Aceștia sunt cei mai buni ani din viața mea”, „Am o atitudine pozitivă față de propria persoană” și „Am control asupra celor mai multe lucruri care s-au petrecut în viața mea”.

Muzica religioasă influențează psihologia umană

Rezultatele au evidențiat că frecvența ascultării muzicii religioase poate fi asociată cu o diminuare a fricii resimțite în perspectiva apropierii morții, dar și cu o creștere a unei atitudini pozitive față de viață.

De asemenea, cercetătorii au menționat că muzica religioasă poate să consolideze starea de confort psihic pe măsură ce ascultătorul înaintează în viață. Într-un comunicat de presă recent, cercetătorii și-au exprimat speranța că rezultatele ar putea contribui la creșterea gradului de conștientizare a efectelor pozitive a muzicii religioase și, probabil, la utilizarea acesteia ca un instrument pentru îmbunătățirea sănătății mintale.

„Având în vedere că muzica religioasă este disponibilă pentru cele mai multe persoane – chiar și celor care din motive de sănătate ar putea fi împiedicate să participe la aspectele formale ale vieții religioase – ar putea fi o resursă valoroasă pentru promovarea sănătății mintale”, au concluzionat cercetătorii.

Faptul că religia are un aport important în îmbunătățirea trăirilor lăuntrice nu mai constituie o necunoscută. Un altsondaj realizat de Gallup Well-Being a constatat că americanii religioși au o stare psihică mai bună decât non-religioșii, indiferent de vârstă. Potrivit The Huffington Post, evreii, mormonii, musulmanii și catolicii americani înregistrează cele mai înalte valori în privința stării psihice. Prin contrast, cei fără identitate religioasă au înregistrat cele mai mici scoruri.

Meloterapia salvează vieți

Terapia prin muzică se studiază de multă vreme, în cadrul programelor de masterat din Europa şi Statele Unite. Numai în UE există peste 30 de astfel de programe. Creșterea importanței acestui domeniu este un rezultat al faptului că meloterapia s-a impus ca un domeniu aparte în tehnicile paleative. Oamenii de știință au demonstrat eficiența acesteia în diminuarea durerilor și creșterea tonusului în fața suferinței. Chiar și condițiile cele mai vitrege pot fi învinse prin calitatea muzicii ascultate.

Pentru multe victime ale brutalității naziste, muzica a fost un mijloc important de supraviețuire, menționează și site-ulMuzeului Holocaustului de la Washington. „Acești evrei nebuni își cântă propriul lor Requiem”, ar fi spus Adolf Eichmann, arhitect principal al genocidului, după participarea la unul dintre spectacolele din lagărul de la Terezin, situat în Cehoslovacia ocupată. Pentru Schachter și colegii săi prizonieri, Recquiem-ul nu a fost un act de supunere fatidică, ci o terapie împotriva terorii ce îi învăluia.

O altă supraviețuitoare a lagărelor confirma același lucru. În condiții total neprielnice a susținut peste 100 de concerte pentru colegii ei prizonieri. „Sunt sigură că muzica a fost cea care a consolidat optimismul meu înnăscut și a salvat viaţa mea şi a fiului meu”, spunea Alice Herz-Sommer, până anul acesta, cea mai longevivă supraviețuitoare a lagărelor morții.

În fața acestor evidențe, distingem clar beneficiile unui pachet terapeutic care îmbină religia și meloterapia ca un tot. Pentur că nu doar mintea sănătoasă este în strânsă corelație cu muzica pe care o ascultăm, ci și sufletul își poate găsi liniștea în armonia sunetelor modelate de Creator.

 preluare de pe www.semneletimpului.ro

 

 

Meloterapia religioasă protejează sănătatea creierului

Meloterapia religioasă protejează sănătatea creierului

     Sunetele au fost din cele mai vechi timpuri apreciate pentru rolul lor terapeutic. Stresul este doar unul dintre învinșii seninătății aduse de muzică. Însă, nu toate stilurile de muzică au aceleași efecte. Și nu întotdeauna aceste efecte sunt benefice. Despre muzica religioasă însă, un studiu recent argumentează că are un impact profund pozitiv asupra sănătății mentale.

Studiile anterioare au evidențiat faptul că persoanele cu o demență moderată și chiar severă pot înregistra îmbunătățiri semnificative ale abilităților lor cognitive după ce ascultă melodiile lor preferate. Acum, un nou studiu sugerează că anumite tipuri de muzică, religioasă și mai ales muzica gospel, sunt eficiente în creșterea stării de sănătate mintală odată cu înaintarea în vârstă.

Studiul a corelat ascultarea muzicii religioase cu o scădere a anxietății generate de perspectiva morții, cu o creștere a satisfacției de viață sau a respectului de sine, menționeazăMedical Daily. Aceste rezultate sunt aceleași, indiferent de rasă, sex sau statutul socio-economic al indivizilor.

Studiul a avut ca subiecți atât persoane de rasă albă, cât și persoane de culoare, în vârstă de cel puțin 65 de ani. Nu toți erau creștini practicanți, unii s-au identificat ca neafiliați religios și fără interes în zona spiritualității. Cele 1.024 de persoane participante au fost întrebate cât de des au ascultat muzică religioasă sau muzică gospel, răspunsurile fiind cuprinse pe o scară de la „niciodată” la „de mai multe ori pe zi”.

Apoi, cercetătorii au măsurat cât de puternic au răspuns participanții la o serie de declarații. Acestea au inclus : „Mi se pare dificil să fac față perspectivei morții” , „Aceștia sunt cei mai buni ani din viața mea”, „Am o atitudine pozitivă față de propria persoană” și „Am control asupra celor mai multe lucruri care s-au petrecut în viața mea”.

Muzica religioasă influențează psihologia umană

Rezultatele au evidențiat că frecvența ascultării muzicii religioase poate fi asociată cu o diminuare a fricii resimțite în perspectiva apropierii morții, dar și cu o creștere a unei atitudini pozitive față de viață.

De asemenea, cercetătorii au menționat că muzica religioasă poate să consolideze starea de confort psihic pe măsură ce ascultătorul înaintează în viață. Într-un comunicat de presă recent, cercetătorii și-au exprimat speranța că rezultatele ar putea contribui la creșterea gradului de conștientizare a efectelor pozitive a muzicii religioase și, probabil, la utilizarea acesteia ca un instrument pentru îmbunătățirea sănătății mintale.

„Având în vedere că muzica religioasă este disponibilă pentru cele mai multe persoane – chiar și celor care din motive de sănătate ar putea fi împiedicate să participe la aspectele formale ale vieții religioase – ar putea fi o resursă valoroasă pentru promovarea sănătății mintale”, au concluzionat cercetătorii.

Faptul că religia are un aport important în îmbunătățirea trăirilor lăuntrice nu mai constituie o necunoscută. Un altsondaj realizat de Gallup Well-Being a constatat că americanii religioși au o stare psihică mai bună decât non-religioșii, indiferent de vârstă. Potrivit The Huffington Post, evreii, mormonii, musulmanii și catolicii americani înregistrează cele mai înalte valori în privința stării psihice. Prin contrast, cei fără identitate religioasă au înregistrat cele mai mici scoruri.

Meloterapia salvează vieți

Terapia prin muzică se studiază de multă vreme, în cadrul programelor de masterat din Europa şi Statele Unite. Numai în UE există peste 30 de astfel de programe. Creșterea importanței acestui domeniu este un rezultat al faptului că meloterapia s-a impus ca un domeniu aparte în tehnicile paleative. Oamenii de știință au demonstrat eficiența acesteia în diminuarea durerilor și creșterea tonusului în fața suferinței. Chiar și condițiile cele mai vitrege pot fi învinse prin calitatea muzicii ascultate.

Pentru multe victime ale brutalității naziste, muzica a fost un mijloc important de supraviețuire, menționează și site-ulMuzeului Holocaustului de la Washington. „Acești evrei nebuni își cântă propriul lor Requiem”, ar fi spus Adolf Eichmann, arhitect principal al genocidului, după participarea la unul dintre spectacolele din lagărul de la Terezin, situat în Cehoslovacia ocupată. Pentru Schachter și colegii săi prizonieri, Recquiem-ul nu a fost un act de supunere fatidică, ci o terapie împotriva terorii ce îi învăluia.

O altă supraviețuitoare a lagărelor confirma același lucru. În condiții total neprielnice a susținut peste 100 de concerte pentru colegii ei prizonieri. „Sunt sigură că muzica a fost cea care a consolidat optimismul meu înnăscut și a salvat viaţa mea şi a fiului meu”, spunea Alice Herz-Sommer, până anul acesta, cea mai longevivă supraviețuitoare a lagărelor morții.

În fața acestor evidențe, distingem clar beneficiile unui pachet terapeutic care îmbină religia și meloterapia ca un tot. Pentur că nu doar mintea sănătoasă este în strânsă corelație cu muzica pe care o ascultăm, ci și sufletul își poate găsi liniștea în armonia sunetelor modelate de Creator.

                                                                                                            preluare de pe www.semneletimpului.ro

“2 in 1”

“2 in 1”

 

“De aceea noi nu cădem de oboseală. Şi chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi in zi.” (2 Corinteni 4:16)

              Purtăm în noi două naturi diferite: una decăzută în urma păcatului, iar cealaltă regenerată de Duhul Sfânt. Prima are de a face cu exteriorul, cu ce se vede și se poate pipăi, iar cealaltă ține de interiorul nostru si este tainică, ascunsă de ochiul de carne. Cea din afară este trecătoare, iar  în timp se perisează, cea interioară este cu fiecare zi ce trece mai nouă, împrospătată de Duhul Sfânt.

               Deși sunt în totală opoziție, cele două naturi sunt inseparabile și ne sunt indispensabile in viețuirea pe tărâmul material. Nu putem exista ca duhuri în afara trupului, după cum nu putem trăi într-un trup lipsit de spirit. Observăm așadar, că cele două naturi se completează reciproc și fac posibilă existența noastră în lumea materială.

               Creștinul născut din apă și din Duh are o dublă îndatorire: să îngrijească deopotrivă de omul exterior și de cel interior. Acest lucru solicită din partea noastră, a credincioșilor, un efort îndoit și o hărnicie în plus față de cei ce și-au pus încrederea          “ numai în viața aceasta” (1 Corinteni 15:9). Ȋn acelaşi timp acest lucru ar trebui să trezească în fiecare copil al lui Dumnezeu un simțământ viu de responsabilitate vizavi de ceea ce ni s-a încredințat.

                După cum omul “fizic” are nevoie de hrană şi odihnă pentru a supraviețui, tot așa și omul “imaterial” are nevoie de toată îngrijirea noastră pentru a crește și a se dezvolta armonios. O atenție exagerată acordată omului “de afară” și o neglijență ”acută” pentru cel dinăuntru creează un dezechilibru dezastruos în viața de credință. Alimentația precară și odihna insuficientă pot avea consecințe grave asupra sănătății organismului. Același lucru se întâmplă și în tărâm spiritual: neglijarea nevoilor omului lăuntric produce subnutriție și anemie “spirituală”, adică creștini piperniciți și îmbătrâniți prematur. Omul lăuntric se alimentează din Dumnezeu. El își primeşte energia și creşterea hrănindu-se cu lucruri dumnezeiești: intimitate cu Domnul în post şi rugăciune, părtăşie din Cuvântul Său, părtăşie cu cei ce-L iubesc pe Domnul. Atât pe plan fizic, cât şi pe cel spiritual, alimentația nesănătoasă aduce cu ea şi boala, care dacă nu este tratată poate avea în timp consecințe iremediabile, iar în final chiar moartea. “Suntem ceea ce mâncăm” - este o zicală populară, iar în viața de credință acest lucru este o realitate şi se vede. Hrana sănătoasă şi consistentă este egală cu sănătatea şi vigoarea. Hrana sărăcăcioasă și luată de multe ori pe fugă are efecte dăunătoare şi este preludiul pentru boală.

                    Este ciudat că mulți creștini îngrijesc exagerat omul exterior și care totuși “se trece” și neglijează pe cel lăuntric care rămâne pentru eternitate. Mulți investesc totul “aici și acum” într-un om care trăiește poate “șaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari de optzeci de ani” (Psalm 90:10)

                    Poetul roman Horațiu (Quintus Horatius Flaccus) a fost promotorul acestui principiu destructiv  atunci când a scris: “carpe diem”- trăiește clipa. Şi la drept vorbind omul “de afară” are o viață de o clipă, comparativ cu cel lăuntric care rămâne în veac. Tot ceea ce vedem cu ochii noștri muritori este efemer și deșertăciune. Tot ceea ce înseamnă “materie” cu timpul se degradează: fierul ruginește, hainele se învechesc și se rup, casele se dărăpănează, mașinile se strică, iar omul nostru din afară îmbătrânește și apoi se “stinge”. Pentru cei ce au investit totul pentru omul firesc și au ignorat pe cel duhovnicesc, regretul va fi etern, dar în zadar. Cei care au știut să investească cu înțelepciune divină în lucruri nepieritoare, vor culege cu bucurie roadele veşnice ale investiției lor.

             TU ȊN CE INVESTEŞTI? 

 

                                                                                              De Onisim Anghel

Memoria, victimă sigură a alcoolului

      Consumul excesiv de alcool în perioada vârstei mijlocii dublează riscul de a suferi pierderi de memorie în anii următori, potrivit oamenilor de ştiinţă.     „V-aţi supărat vreodată pe cineva pentru că v-a criticat pentru consumul de alcool?”, „V-aţi simţit vreodată vinovaţi sau rău din cauza consumului de alcool?”, „Aţi consumat vreodată alcool dimineaţa pentru a vă calma sau pentru a scăpa de mahmureală?”. Acestea sunt întrebările pe care oamenii de ştiinţă le-au adresat celor aproximativ 6.500 de participanţi la un studiu, care avea scopul de a analiza obiceiurile acestora în legătură cu consumul de alcool din trecut. Cercetătorii au considerat că, pentru cei care răspunseseră afirmativ la cel puţin o întrebare dintre acestea, consumul de alcool era o problemă, notează BBC. S-a constatat că persoanele care au consumat alcool în mod excesiv în perioada vârstei mijlocii prezintă de două ori mai multe riscuri de a suferi pierderi de memorie în următorii 20 de ani. Obiectul studiului, publicat în American Journal of Geriatric Psychiatry, a fost cercetarea legăturii aproape necunoscute dintre consumul excesiv de alcool şi problemele de memorie care pot apărea la vârste mai înaintate. Rezultatele le-au dat de gândit oamenilor de ştiinţă, care consideră că alcoolul a devenit o problemă de sănătate publică, care trebuie rezolvată cât mai repede, relatează dailymail.co.uk.

     Coordonatorul studiului, dr. Iain Lang, de la Școala de Medicină din cadrul Universității din Exeter, declara: „Ştim deja că există o legătură între riscul de a suferi demenţă şi nivelul de consum de alcool actual. [...] Dar acest lucru este doar o mică parte din puzzle, pentru că ştim prea puţine în legătură cu consecinţele consumului de alcool la vârste timpurii”, potrivit belfasttelegraph.co.uk. Cu siguranţă, este nevoie de mult mai multe studii pentru a putea analiza în profunzime efectele diferitelor tipare de consum de alcool, însă descoperirile recente sunt îngrijorătoare. Concluziile studiului pun la îndoială ideea potrivit căreia alcoolul ar contribui la întârzierea îmbătrânirii creierului. În afară de efectele pe care le poate avea în ceea ce priveşte pierderile de memorie şi demenţă, alcoolul poate produce hipertensiune şi hipercolesterolemie, printre altele. De aceea, experţii în domeniul sănătăţii recomandă evitarea alcoolului, indiferent de cantitatea în care este consumat.

     Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a prezentat topul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor. În acest clasament, în vederea căruia au fost analizate datele din 194 de ţări, România ocupă locul al cincilea. Potrivit OMS, un român bea în medie 14,4 litri de alcool pur pe an. Raportul mai arată că Europa este continentul cu cei mai mari consumători de băuturi alcoolice. Alcoolul provoacă anual decesul a 3,3 milioane de persoane în întreaga lume. Pe lângă acest lucru, este responsabil şi de dezvoltarea a peste 200 de afecţiuni şi boli, declin cognitiv şi altele.Dr. Oleg Chestnov, de la OMS, declara: „Raportul arată în mod clar că nu este loc pentru complacere când este vorba de reducerea consumului de alcool, care este atât de dăunător”, potrivit independent.co.uk.

 

 

Arată-mi cum te îmbraci ca să-ţi spun de ce boli suferi

Arată-mi cum te îmbraci ca să-ţi spun de ce boli suferi

Nu doar o dată s-a scris despre efectele dăunătoare ale hainelor pe care le purtăm. Şi nu doar o dată cercetătorii au avertizat cu privire la influenţa tocurilor sau a corsetului asupra sănătăţii fizice. Însă în prezent chiar şi obiectele obişnuite de îmbrăcăminte prezintă chimicale toxice, care ne pot pune în pericol viaţa.

Luna trecută, uniformele şcolare din China au ajuns subiect central la ştiri. Aproape 25.000 de elevi din Shanghai au fost sfătuiţi să nu mai poarte uniforme la şcoală, deoarece acestea riscau să îi intoxice. Materialul din care fuseseră croite conţinea amine aromatice, care se mai găsesc în produsele din plastic, în vopseluri şi în pesticide şi care au efect cancerigen. Ingestia, inhalarea sau absorbţia prin piele a acestor amine prezintă un risc crescut pentru sănătate şi unele ţări le-au interzis cu totul.

Iar în categoria hainelor periculoase nu intră doar uniformele din China, ci chiar şi unele produse de firmă. Un raport Greenpeace, intitulat „Ţesături toxice”, a descoperit substanţe chimice periculoase în haine care provin de la 20 de branduri de modă de top (Zara, Metersbonwe, Levi’s, C&A, Mango, Calvin Klein, Jack & Jones şi Marks & Spencer), care provoacă cancer şi afectează sistemul hormonal.

Din păcate, compoziţia toxică nu este singurul risc la care ne expunem. Anumite fibre asociate cu vopseluri chimice sunt adevăraţi magneţi pentru alergii, dar şi eczeme, palpitaţii sau dureri de cap. Un studiu al Institutului de Boli Respiratorii din Sydney a demonstrat că între un tricou de bumbac proaspăt spălat, un tricou purtat timp de 7 zile, un pulover din lână, o jachetă permeabilă şi un tricou cu maneci lungi din bumbac, puloverul de lână a fost magnetul cel mai puternic. În cazul acestuia, expunerile la praf şi păr de pisică au fost de 10, respectiv 11 ori mai mari decât în cazul tricoului proaspăt spălat.

Cele mai blamate trei elemente vestimentare

Tocurile. În primul rând, femeile care poartă tocuri frecvent au fibrele muşchilor pulpei mai scurte şi nu îşi folosesc tendoanele în timpul mersului. Această poziţie flexată a piciorului pe perioade lungi de timp cauzează leziuni la nivelul gambei şi al tălpii.

În al doilea rând, tocurile mai înalte de 3 cm modifică centrul de greutate al corpului, obligând la schimbarea poziţiei spatelui pentru a compensa lipsa de echilibru. Rezultatul? Dureri lombare, cefalee, lombosciatică sau hernie de disc. Creat cu scopul de a crea silueta în formă de clepsidră, mai atrăgătoare, corsetul a reuşit să conducă la transformarea celor care îl purtau în victime ale modei. Creat din oase de balenă sau din metal, corsetul determina limitarea sau întreruperea circulaţiei sângelui în zona mediană a corpului. În plus, purtarea lui pe termen lung deforma cutia toracică şi determina modificări interne ireversibile. Pericolele pentru sănătate au dus la interzicerea purtării corsetelor în secolul al XIX-lea, deşi unele femei îl mai poartă şi astăzi. Britanica Nerina Orton este dansatoare de burlesque cu jumătate de normă. Ea poartă corset 23 de ore din 24, renunţând la el doar când face duş. Scopul ei este ca talia să i se micşoreze până la 35 de centimetri, în condiţiile în care în prezent măsoară 39,9 cm cu corset şi 55 cm fără corset.

Specialiştii susţin că în dorinţa lor de a fi la modă şi de arăta bine, oamenii poartă adesea obiecte de îmbrăcăminte şi accesorii care nu li se potrivesc şi care le afectează confortul şi starea de sănătate. Un alt exemplu în acest sens sunt genţile prea grele purtate atât de femei cât şi de bărbaţi. Date publicate recent de Asociaţia Britanică a Osteopaţilor (BOA), arată că multe persoane suferă de dureri la nivelul spatelui, al cefei sau al umerilor din cauza purtării unei genţi grele. 40% dintre femei „acuză” poşetele grele de faptul că le provoacă asemenea probleme, iar pe termen lung, acestea se plâng de reducerea mobilităţii coloanei vertebrale.

 http://semneletimpului.ro/sanatate/arata-mi-cum-te-imbraci-ca-sa-ti-spun-de-ce-boli-suferi.html

Dramele „obsesiei evanghelicilor pentru puritatea sexuală”

Dramele „obsesiei evanghelicilor pentru puritatea sexuală”

Elizabeth Smart a fost răpită și violată la 14 ani. Acum, la 25 de ani, spune că le înțelege pe femeile abuzate care nu se grăbesc să fugă.  Prezentă la un forum despre traficul de carne vie, organizat la Universitatea Johns Hopkins,Smart a povestit că, după ce a fost violată, „se simțea atât de murdară și mizerabilă", încât simțea că nu mai are de ce să plece. Tânăra, care a crescut într-o familie religioasă, mărturisește că a fost marcată de o imagine din copilărie când o profesoară care le vorbea despre abstinență a comparat sexul cu mestecatul unei gume.

Elizabeth Smart a fost răpită și violată la 14 ani. Acum, la 25 de ani, spune că le înțelege pe femeile abuzate care nu se grăbesc să fugă.

Prezentă la un forum despre traficul de carne vie, organizat la Universitatea Johns Hopkins, Smart a povestit că, după ce a fost violată, „se simțea atât de murdară și mizerabilă”, încât simțea că nu mai are de ce să plece. Tânăra, care a crescut într-o familie religioasă, mărturisește că a fost marcată de o imagine din copilărie când o profesoară care le vorbea despre abstinență a comparat sexul cu mestecatul unei gume.

„Mă gândeam că eu sunt bucata aia de gumă mestecată. Nimeni nu vrea să mestece o gumă gata mestecată. Așa ceva se aruncă. Și uite cât de ușor este să simți că nu mai ai însemnătate, că nu mai ai nicio valoare. „Ce rost mai avea să țip? La ce mai conta dacă eram salvată? Viața mea oricum nu mai avea nicio valoare.” Smart a fost salvată după ce a fost văzută plimbându-se cu răpitorul ei pe o stradă din suburbia orașului ei.

După 11 ani de la eveniment, Smart a lansat Fundația Elizabeth Smart, care lucrează pentru protejarea și educarea copiilor cu privire la infracțiunile violente și sexuale. Smart e convinsă că cei mici trebuie să înțeleagă că „vor avea întotdeauna valoare și că nimic nu poate schimba asta”.  

Cazul lui Elisabeth Smart este una dintre ilustrațiile puternice pe care un material publicat de The Atlantic le prezintă într-o analiză despre latura obscură a obsesiei pentru „puritatea” sexuală, în Biserica Evanghelică din SUA.

Nefericitele metafore ale purității

Deși, de-a lungul istoriei, majoritatea religiilor lumii au avut un cuvânt important de spus în privința sexualității credincioșilor (de cele mai multe ori rezervând privilegiul sexului exclusiv în granițele căsătoriei), astăzi viziunea societății se impune ca un contra-curent. Așa se face că grupurile de credincioși care vor să își păstreze fidelitatea față de idealul abstinenței trebuie să facă față unui puternic curent de trivializare a sexului. Însă, mai surprinzătoare decât această tendință în mediul secular este opoziția tot mai largă față de retorica „purității sexuale” chiar în sânul bisericilor evanghelice. Iar acest fenomen, propriu bisericii din SUA, ar putea reverbera și în mediile creștine din afara continentului nord-american. Conservatori și progresiști deopotrivă contestă tot mai des apelul la metafora „purității” atunci când se promovează principiul abstinenței sexuale extramaritale. Autoarea Rachel Held Evans condamnă pe site-ul ei „parabolele oribile”, precum cea cu guma, descrisă de Smart. Evans acuză inadecvarea mesajului pe care îl extrag de aici tinerii: „sexul premarital distruge pentru totdeauna o persoană”. Sarah Bessey, autoarea cărții Jesus Feminist se adaugă pe lista persoanelor care s-au simțit „descalificate de la dragostea adevărată” pentru că nu mai era virgină și nu era căsătorită.

Castitate cu standard dublu

Richard Beck, în cartea „Unclean” („Necurat”), se concentrează exclusiv pe metaforele folosite pentru a delimita păcatul sexual, mai ales în cazul femeilor. Beck, care este profesor și președintele Departamentului de Psihologie în cadrul Universității Creștine Abilene, susține că metafora purității importă o „psihologie a contaminării în viețile noastre morale și spirituale” și că această contaminare este văzută ca o stare permanentă, una dincolo de orice posibilitate de restaurare. În plus, remarcă Beck, limbajul care face apel la „puritate” pare să fie aplicat mai puțin în cazul bărbaților, în dreptul cărora se vorbește despre „greșeală sau cădere” atunci când își pierd virginitatea. Acest lucru, spune Beck, expune un standard dublu: femeile care fac sex sunt „bunuri stricate”, în timp ce bărbații nu.

O retorică sănătoasă

Dincolo de aceste tendințe, observatorii fenomenului se întreabă cum ar putea arăta etica evanghelică privind sexul, într-o lume „post-puritate”. Unii autori evanghelici, precum Anna Broadway și Rachel Held Evans, spun că ideea păstrării sexului în cadrul căsătoriei trebuie reafirmată, însă că idealul abstinenței ar trebui reformulat. „Trebuie să avem o abordare mai holistică,” susține Broadway, punctând pe oportunitatea accentuării idealului „dragostei care se oferă pe sine” în locul idealului abstinenței, ceea ce ar da o nuanță pozitivă ideii de castitate premaritală. Oamenii ar trebui să se concentreze, spune ea, nu pe interdicții, ci pe îmbogățirea și construirea relațiilor romantice, în cadrul granițelor impuse de principii. De exemplu, spune ea, în loc să coabiteze, cuplurile necăsătorite să locuiască împreună în comunități. La rândul ei, Rachel Evans punctează nevoia de a separa cultura evanghelică a purității de identitatea individului. Ea militează pentru renunțarea la mesajele care transmit obsesiv ideea că „dacă ai relații sexuale premaritale îți schimbi identitatea pentru totdeauna, devenind o persoană de nedorit, dezgustătoare”. Evans vede în schimb un potențial real în promovarea ideii de „sfințenie a căsătoriei”, o valoare prin care creștinii încă se delimitează de mediile seculare.

 articol preluat de http://semneletimpului.ro/social/sex/abuz-sexual/latura-obscura-a-obsesiei-evanghelicilor-pentru-puritatea-sexuala.html

La mia testimonianza

Ho sempre creduto in Dio, ma fino all’età di 18 anni avevo una superflua conoscenza di Lui. La bussola della mia vita, era quello che io sentivo che volevo fare, amavo vivere d’istinto perché era quello che mi faceva sentire libera.

Ero sempre alla ricerca di uno scopo, della felicità, di una parte di me.

Al centro della mia vita c’ero io, i miei desideri, i miei sogni e le mie passioni. Era una vita chiusa nell’egoismo e niente  bastava a riempire il vuoto che c’era dentro di me. Perché si va sempre alla ricerca di qualcosa di più forte. Io non capivo la mia esistenza, il mio scopo. Consumavo soltanto la mia vita o in qualche modo la distruggevo perché non l’amavo profondamente. Conducevo una vita tranquilla, da tipica adolescente nella quale non pativo mancanza di nulla.

E’ stato proprio il Signore che mi ha attirato piano piano a Sé, attraverso anche gli incontri che mi ha fatto fare, e fu cosi che entrai In una chiesa. Quella volta era tutto cosi diverso dai soliti incontri in chiesa.

Dentro quella chiesa ho sentito una gran pace che mi avvolgeva e nella quale riposavo, lì dentro ho sentito parlare di Dio in una maniera molto profonda, ho sentito la voce di Dio!

E allora dissi tra me e il Signore: “ Io ti voglio conoscere!” questo desideravo, incontrarlo veramente!

Ero poi tornata alla vita quotidiana: la scuola, gli amici le uscite di tanto in tanto il sabato sera. Era la vita che ero abituata a condurre e io ero sicura  in quello in cui stavo investendo.

Di una cosa non ero cosciente però:  Io non vivevo la mia vita con Dio, non Lo mettevo al primo posto nelle mie scelte, non ero cosciente che Cristo era morto in croce al mio posto per darmi la possibilità di essere salva, caricandosi di ogni mio peccato.Lui pensava anche a me quando soffriva cosi tanto. Io invece, non gli rendevo gloria con il mio modo di vivere . Lui ha creato ogni cosa e tra queste anche me, e io non mi riservavo del tempo per odorarlo e glorificarlo.

Il signore ha potuto fare freccia nel mio cuore facendomi crollare tutte le sicurezze che avevo, fino a quando mi sono resa conto che ciò che inseguivo era solo effimero e non mi portava a investire in nulla di concreto.

In particolare una sera durante una tipica uscita con gli amici mi sono resa conto per la prima volta di quanto quei soliti discorsi fossero vuoti, privi di fondamenta e di quanto quell’uscita fosse solo un modo per riempire e passare il tempo ma non viverlo. Quella sera ho cominciato a riflettere su come vivevo la mia vita e su che basi edificarla.

Mi ero accorta di non essere mai riuscita a rispondere alla domanda più profonda che tutti noi portiamo nel cuore: Perché vivo?

La risposta lo trovata tornando nuovamente in chiesa. Dio mi ha fatto capire che esistevano solo due strade possibili una che portava alla salvezza ed un’altra all’inferno. Non si può stare a metà, perché stare a metà vuol dire non stare veramente bene.

Dovevo scegliere se restare nella condizione in cui ero o accettare il dono di DIO .  Fu cosi che ho chiesto a Dio di aiutarmi a camminare in conformità con il suo valore da quel momento in poi.

Nei giorni successivi sentivo il bisogno di rientrare in chiesa.  Perché in chiesa mi sentivo “ a casa” , sentivo il profumo di Dio, sentivo che era il luogo della presenza di Dio.

Gli incontri mi beneficavano spiritualmente chi viene da un passato buio, e quindi povero spiritualmente lo sente subito che viene beneficato. Sentivo che riacquistavo le forze spirituali.

Quelle parole che ascoltavo, le ascoltavo con tutto il cuore perché in loro trovavo il contatto con Dio e io desideravo conoscere il Signore. Cominciavo a capire che quelle parole io le dovevo cogliere ma coglierle voleva dire viverle.

Sentivo che il Signore veniva dentro di me e dal profondo mi cambiava interiormente, sentivo giorno dopo giorno qualcosa di nuovo che voleva predominare su me stessa, facendomi cambiare . Cosi passo dopo passo, il Signore mi ha fatto capire tutte le cose che non erano giuste per me e che quindi andavano cambiate. Ha operato con pazienza e piano piano mi ha trasformata secondo la sua immagine.  Il Signore quando ha voluto salvarmi ha utilizzato tutti i pezzettini di bene che c’erano in me, quelli li ha valorizzati e su quelli ha lavorato.

Dio mi ha perdonata, ha migliorato la mia vita, me ne ha dato una nuova. IL giorno cui decisi di dargli la mia mano, sono nata nuovamente .Ho riscoperto la sua pace e mi sono sentita liberata dal peso del mio peccato di cui prima non me rendevo conto. Sentivo che c’era qualcosa di sacro dentro di me che andava custodito.

Ho cominciato a capire il valore della mia esistenza solo nel momento in cui ho incontrato veramente Dio .

IL Signore ha fatto una grande rivoluzione nella mia vita, l’ho incontrato proprio nel momento in cui stavo per fare le scelte più importanti, quelle che mi avrebbero determinata! Ha fatto una grande rivoluzione nel mio modo di pensare , di vedere le cose e soprattutto di amare. Mi ha fatto capire che l’amore è qualcosa di più grande della passione ma soprattutto, mi ha fatta innamorare della mia vita. Oggi amo la mia vita in tutti i suoi aspetti, perché ho capito il grande significato che ha, perché sono amata e voluta da Dio. Sono una sua figlia! Oggi posso vivere la mia vita con Lui con una consapevolezza diversa  e rendere gloria a Dio nel bene che ho ricevuto vivendo in maniera diversa.

Niente conta di più che conoscere gli scopi di Dio per la nostra vita, perché egli ci ha creati e conosce bene più di chiunque altro ciò che è meglio per noi. Egli vuole occuparsi di tutti gli aspetti della nostra esistenza, vuole perdonarci e salvarci, aiutarci nelle difficoltà e donarci la sua compagnia. Egli vuole essere il compagno dei nostri giorni, vuole condividere con noi la nostra vita, le nostre gioie e i nostri dolori, le nostre ansie e le nostre difficoltà. Dobbiamo solo accettarlo nella nostra vita.

Senza uno scopo preciso non si hanno basi su cui fondare le decisioni, a cui destinare il  tempo e le risorse ,perciò  si tende  a fare scelte basate sulle circostanze o sull’umore del momento.

La vera soddisfazione della vita invece è essere nella perfetta volontà di Dio e vivere secondo i sui insegnamenti. Dio è il punto di partenza della mia vita

 

SALMI 73:28 “Ma quanto a me, il mio bene è di accostarmi a Dio, io ho fatto del Signore, dell’Eterno, il mio rifugio, per raccontare tutte le opere tue. “

                                                                                         de Emilia Midori

 

 

Meloterapia religioasă protejează sănătatea creierului

 

   Sunetele au fost din cele mai vechi timpuri apreciate pentru rolul lor terapeutic. Stresul este doar unul dintre învinșii seninătății aduse de muzică. Însă, nu toate stilurile de muzică au aceleași efecte. Și nu întotdeauna aceste efecte sunt benefice. Despre muzica religioasă însă, un studiu recent argumentează că are un impact profund pozitiv asupra sănătății mentale.

    Studiile anterioare au evidențiat faptul că persoanele cu o demență moderată și chiar severă pot înregistra îmbunătățiri semnificative ale abilităților lor cognitive după ce ascultă melodiile lor preferate. Acum, un nou studiu sugerează că anumite tipuri de muzică, religioasă și mai ales muzica gospel, sunt eficiente în creșterea stării de sănătate mintală odată cu înaintarea în vârstă.

    Studiul a corelat ascultarea muzicii religioase cu o scădere a anxietății generate de perspectiva morții, cu o creștere a satisfacției de viață sau a respectului de sine, menționeazăMedical Daily. Aceste rezultate sunt aceleași, indiferent de rasă, sex sau statutul socio-economic al indivizilor.

    Studiul a avut ca subiecți atât persoane de rasă albă, cât și persoane de culoare, în vârstă de cel puțin 65 de ani. Nu toți erau creștini practicanți, unii s-au identificat ca neafiliați religios și fără interes în zona spiritualității. Cele 1.024 de persoane participante au fost întrebate cât de des au ascultat muzică religioasă sau muzică gospel, răspunsurile fiind cuprinse pe o scară de la „niciodată” la „de mai multe ori pe zi”.

Apoi, cercetătorii au măsurat cât de puternic au răspuns participanții la o serie de declarații. Acestea au inclus : „Mi se pare dificil să fac față perspectivei morții” , „Aceștia sunt cei mai buni ani din viața mea”, „Am o atitudine pozitivă față de propria persoană” și „Am control asupra celor mai multe lucruri care s-au petrecut în viața mea”.

Muzica religioasă influențează psihologia umană

Rezultatele au evidențiat că frecvența ascultării muzicii religioase poate fi asociată cu o diminuare a fricii resimțite în perspectiva apropierii morții, dar și cu o creștere a unei atitudini pozitive față de viață.

De asemenea, cercetătorii au menționat că muzica religioasă poate să consolideze starea de confort psihic pe măsură ce ascultătorul înaintează în viață. Într-un comunicat de presă recent, cercetătorii și-au exprimat speranța că rezultatele ar putea contribui la creșterea gradului de conștientizare a efectelor pozitive a muzicii religioase și, probabil, la utilizarea acesteia ca un instrument pentru îmbunătățirea sănătății mintale.

„Având în vedere că muzica religioasă este disponibilă pentru cele mai multe persoane – chiar și celor care din motive de sănătate ar putea fi împiedicate să participe la aspectele formale ale vieții religioase – ar putea fi o resursă valoroasă pentru promovarea sănătății mintale”, au concluzionat cercetătorii.

Faptul că religia are un aport important în îmbunătățirea trăirilor lăuntrice nu mai constituie o necunoscută. Un altsondaj realizat de Gallup Well-Being a constatat că americanii religioși au o stare psihică mai bună decât non-religioșii, indiferent de vârstă. Potrivit The Huffington Post, evreii, mormonii, musulmanii și catolicii americani înregistrează cele mai înalte valori în privința stării psihice. Prin contrast, cei fără identitate religioasă au înregistrat cele mai mici scoruri.

Meloterapia salvează vieți

   Terapia prin muzică se studiază de multă vreme, în cadrul programelor de masterat din Europa şi Statele Unite. Numai în UE există peste 30 de astfel de programe. Creșterea importanței acestui domeniu este un rezultat al faptului că meloterapia s-a impus ca un domeniu aparte în tehnicile paleative. Oamenii de știință au demonstrat eficiența acesteia în diminuarea durerilor și creșterea tonusului în fața suferinței. Chiar și condițiile cele mai vitrege pot fi învinse prin calitatea muzicii ascultate.

Pentru multe victime ale brutalității naziste, muzica a fost un mijloc important de supraviețuire, menționează și site-ulMuzeului Holocaustului de la Washington. „Acești evrei nebuni își cântă propriul lor Requiem”, ar fi spus Adolf Eichmann, arhitect principal al genocidului, după participarea la unul dintre spectacolele din lagărul de la Terezin, situat în Cehoslovacia ocupată. Pentru Schachter și colegii săi prizonieri, Recquiem-ul nu a fost un act de supunere fatidică, ci o terapie împotriva terorii ce îi învăluia.

O altă supraviețuitoare a lagărelor confirma același lucru. În condiții total neprielnice a susținut peste 100 de concerte pentru colegii ei prizonieri. „Sunt sigură că muzica a fost cea care a consolidat optimismul meu înnăscut și a salvat viaţa mea şi a fiului meu”, spunea Alice Herz-Sommer, până anul acesta, cea mai longevivă supraviețuitoare a lagărelor morții.

    În fața acestor evidențe, distingem clar beneficiile unui pachet terapeutic care îmbină religia și meloterapia ca un tot. Pentur că nu doar mintea sănătoasă este în strânsă corelație cu muzica pe care o ascultăm, ci și sufletul își poate găsi liniștea în armonia sunetelor modelate de Creator.

Material preluat de pe sit-ul www.semneletimpului.ro

Învierea Domnului Isus Hristos, esența credinței creștine

Învierea Domnului Isus Hristos, esența credinței creștine

                                

                                “… dacă Hristos nu a înviat, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credința voastră”

 

Este important să ne reamintim că în centrul mesajului apostolilor a stat învierea lui Isus. Fie că este vorba de Petru propovăduind iudeilor în Ierusalim, fie că este vorba de Pavel propovăduind neamurilor în Atena, mesajul lor se axa pe învierea lui Isus dintre cei morți. Pavel avea să declare mai târziu corintenilor că “dacă Hristos nu a înviat, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credința voastră”. Istoric vorbind, învierea lui Isus a făcut ca cele declarate de El cu privire la propria Sa identitate, să fie validate. Mulți profeți și mesia s-au perindat prin Israel, dar mișcările inițiate de aceștia au murit odată cu ei. În schimb mișcarea inițiată de către Isus a crescut din putere în putere, depășind numărul de adepți pe care l-a avut în timpul vieții. Învierea a constituit erupția care a declanșat reacția misionară în lanț, cu începere de la Ierusalim, unde s-au pus bazele primelor mărturisiri de credință, apoi în Iudeea, Samaria, Fenicia, Siria și Cipru, Cilicia și Galatia, Italia și Roma însăși. Este evident că învierea lui Isus din morți este esențială pentru creștinism. Și chiar dacă învierea a fost atacată în fel și chip, nimic nu a zdruncinat încrederea celor care l-au văzut pe Domnul lor înviat. 

Poate cea mai puternică mărturie privind învierea Domnului este pusă pe seama a trei personaje a căror viață a fost totalmente schimbată după acest eveniment. În prim plan este Petru, un pescar umil și complet necunoscut din Galileea, cu un caracter schimbător și fricos, dând dovadă de lașitate chiar în momente de mare intensitate, devine un cu totul alt om după înviere. Plin de încredere și curaj, stă în fața a mii de oameni și nu doar că propovăduiește învierea lui Isus, dar își arogă dreptul de a-i acuza de uciderea Domnului pe cei de care se temea cel mai mult și dinaintea cărora a fugit și s-a ascuns nu cu multă vreme înainte.

Iacov, fratele Domnului, este un al doilea personaj care spune mult în direcția învierii. Neîncrezător în persoana și lucrarea Domnului Isus, chiar împotrivitor și batjocoritor la un  moment dat, după primul Paște îl găsim ca membru în Ierusalim, apoi ca stâlp împreună cu Ioan și Petru și mai apoi ca păstor al bisericii din Ierusalim. Din ostil Domnului Isus ajunge liderul bisericii Sale de mii de membri și mai apoi martir, în numele lui Isus.

Cel de-al treilea personaj este rabinul Saul, devotat până la moarte iudaismului ortodox, pornit să înnabușe în sânge orice mișcare schismatică ce ar fi prejudiciat religia străbună. Din acerb vânător de eretici devine liderul schismaticilor, liderul partidei nazarinenilor, cum avea să fie numit mai târziu de cei pe care i-a slujit la început cu ardoare. Ce l-a determinat pe Saul să renunțe la absolut tot ceea ce poziția sa în cadrul iudaismului putea să-i ofere, în favoarea unui statut de proscris, mereu vânat și în pericol permanent de moarte? Dacă dăm crezare propriilor sale cuvinte, lucrul acesta s-a întâmplat pentru că într-o bună zi s-a întâlnit cu Isus cel înviat.

Petru, Iacov, Saul, trei nume, trei persoane a căror viață și direcție în viață a fost schimbată radical și ireversibil, din pricina încrederii neclintite în Domnul lor înviat. Să fi fost slujirea lor de peste treizeci de ani doar o mascaradă? S-au înșelat ei atât de mult timp? Și dacă da, dacă au știut că totul este doar un fals grosolan, că Isus nu a înviat, cum de au mers până la capăt susținând această minciună, până la moarte? Nu, ci viețile și morțile acestor trei oameni rămân semne marcante în favoarea istoricității învierii Domnului.

Alte două argumente în favoarea învierii, argumente ce se bazează pe tradiția bisericii de astă dată, ar fi învăațătura că Isus a fost înviat “a treia zi” și cea că Isus a înviat în “ziua dintâi” a săptămânii. Amândouă tradițiile au fost acceptate încă din primele zile ale bisericii, incluse în crezurile creștine și în mărturisirile de credință și au la bază relatările personajelor biblice care au participat activ la eveniment, respectiv femeile de la mormântul gol “a treia zi” după răstignire și ucenicii care se aflau împreună “în prima zi a săptămânii”, atât în momentul primului contact cu Christosul înviat cât și opt zile mai târziu, moment ce-l include și pe Toma cel absent de la prima apariție a Domnului înviat.

Este indicat să ne oprim un pic și în dreptul unei serii ce conține cele mai importante ipoteze alternative învierii, vehiculate de-a lungul vremii în mediile ostile credinței creștine în învierea lui Isus. Prima alternativă pe această listă este ipoteza conform căreia învierea a fost doar o înșelătorie. De fapt istoria consemnează o serie de înșelătorii aproape perfecte, care au mers înainte suficient de mult timp, doar că adevărul, după obiceiul său, iese mereu la iveală, mai devreme sau mai târziu. Barnett argumentează că în cazul învierii lui Isus este aproape imposibil să ascunzi potlogăria, în cazul în care se demonstrează a fi, datorită numărului foarte mare de martori oculari și personaje de toate tipurile și categoriile implicate activ în poveste, de la susținători ai învierii, la opozanți înverșunați. Apoi, comparația învierii Domnului cu un banal mit urban nici nu intră în discuție, deoarece astfel de mituri răsar din ceață și se pierd în negură, în timp ce povestea învierii poate fi urmărită de la un capăt la celălalt, presărată la tot pasul cu martori și mărturii.

O altă teorie susține că a fost răstignit un alt bărbat în locul Domnului, teorie îmbrățișată rapid și cu entuziasm de către lumea musulmană, de exemplu. Acest lucru contrazice toate dovezile. Tocmai pentru că Isus era o persoană foarte publică și cunoscută, au dorit iudeii să-L îndepărteze. Cu toate că arestarea Sa a avut mai mult iz de răpire, fiind preluat în timpul nopții, judecat la repezeală de către Sanhedrin și apoi dus de urgență la Pilat, execuția Sa a fost cât se poate de publică. Alături de doi revoluționari, lângă zidurile Ierusalimului, în imediata apropiere a unui drum intens circulat. Romanii urmăreau prin răstignire nu doar eliminarea unui inamic ci și umilirea acestuia cât mai tare posibil, în locuri cât mai deschise și expuse publicului larg, pentru ca și alții care ar fi dorit să se răscoale să ia aminte la agonia executaților și astfel să le treacă pofta de razmeriță. Avem astfel toate indiciile că cel executat a fost Isus. Preoții cei mai de seamă L-au identificat corect atunci când L-au batjocorit să se coboare de pe cruce, mântuindu-se astfel pe El însuși. Petru afirmă mai târziu “acest Isus pe care l-ați răstignit … “ și nimeni nu îndrăznește să-l contrazică. Pe cruce a stat Isus!

A treia teorie ne spune că Isus nu a murit, de fapt, pe cruce. Atunci? “Teoria sincopei”, cum este ea numită, a fost argumentată de către doi savanți germani pe la începutul anilor 1800 și mai apoi de către un profesor britanic. Această teorie susține că Isus a leșinat pe cruce, iar romanii s-au înșelat, crezând că murise, ca mai apoi să-și recapete cunoștința în mormântul rece. Teoria exprimă totala ignoranță în ce privește modul de răstignire practicat de către romani. Josephus Flavius povestește în scrierile lui cum se executa crucificarea unui condamnat. Pe lângă faptul că actul în sine era de o violență rară, acesta era precedat de brutalizarea victimelor, fiecare crucificat fiind bătut în prealabil cu biciul sau supus la altfel de torturi, sadismul roman fiind inpins până la limita explicabilului. Biciuirea și răstignirea constituiau un asalt extraordinar asupra constituției umane, iar istoria nu înregistrează cazuri de crucificați care să fi scăpat cu viață. Moartea survenea prin asfixiere. Greutatea trupului atârnat împiedica respirația, iar cel crucificat încerca din răsputeri să se împingă în picioare, pentru a putea respira un pic. Dacă agonia dura mai mult decât prevedea răbdarea soldaților din garda criminală, sunt cazuri care vorbesc și despre două-trei zile de lungă agonie, aceștia recurgeau la zdrobirea oaselor ce formează fluierul piciorului, respectiv tibia și peroneul, lăsând astfel victima fără susținere și procesul de asfixiere se instala rapid și irevocabil. Asta povestește Biblia că s-a întâmplat în cazul celor doi tâlhari crucificați împreună cu Isus. În ceea ce-L privește pe Domnul, nu a fost cazul să se aplice zdrobirea fluierelor picioarelor, deoarece acesta murise, fapt atestat de către sutașul roman care L-a străpuns în coastă cu sulița, de unde a ieșit ser amestecat cu ultime picături de sânge. În urma acestui act, soldatul l-a declarat mort și era absolut imposibil ca un ofițer roman, un sutaș, care se ocupa în general cu uciderea persoanelor, să se înșele în privința aceasta. Nu era primul mort pe care îl vedea. Și apoi Isus a rămas mort pe cruce destul de multă vreme. Biblia spune că sutașul a mers la Pilat pentru a-i raporta situația și i-a luat destul de mult timp să-l convingă pe procurator de faptul că Isus a murit așa repede. Apoi s-a întors la locul execuției și a așteptat sosirea lui Iosif și Nicodim, care au luat trupul pentru îngropare. Așa cum sutașul s-a asigurat că “rigor mortis” s-a instalat deja, tot așa s-au asigurat și cei doi, împreună cu femeile care au rămas lângă trup până la sfârșit, până în momentul în care a fost pus în mormânt. Biblia consemnează faptul că ele, femeile, au văzut clar locul în care a fost pus Isus. Și această presupunere cade.

O altă ideea năstrușnică a fost cea care declară că trupul a fost luat din mormânt. De către cine? Iudeii aveau tot interesul să păstreze pe Isus mort pentru totdeauna. Și s-au asigurat că rămâne așa, cerând gardă militară romană la mormânt. Garda romană avea și ea interesul ca trupul să rămână în mormânt, în cazul dispariției acestuia ei fiind pasibili de pedeapsa cu moartea, imediat. Cât despre contribuția ucenicilor la dispariția trupului lui Christos, așa cum au fost ei acuzați mai târziu, este puțin probabil că o mână de oameni debusolați, speriați și împrăștiați ar fi cutezat să atace o gardă romană. Apoi era contrar tuturor obiceiurilor lor și învățăturilor primite de la Domnul. Și apoi Isus vorbise de câteva ori despre învierea Sa, fapt înțeles de către ucenici în sistem iudaic și anume că Domnul va învia la învierea de apoi, odată cu toți ceilalți oameni. Din punctul lor de vedere, totul se încheiase, nu mai era nimic de făcut. Oricum, nu aveau ce face cu un trup mort decât să-l îngroape în altă parte. Pericolul de a fi omorâți de către garda romană și depresia adâncă în care se aflau sunt două argumente puternice care i-au făcut pe ucenici să stea cât mai departe de mormânt. 

Femeile au identificat greșit mormântul. Unii susțin că, în durerea lor, femeile s-au întors după Sabat la un alt mormânt, pe care l-au găsit gol, de unde au tras concluzia eronată că Christos a înviat. Dar sursele istorice îl indică pe Iosif din Arimatea drept proprietarul de drept al mormântului. Dacă femeile au rătăcit drumul, Iosif ar fi fost acolo să îndrepte greșeala. Și apoi goana la mormânt al lui Petru și Ioan, fără alți însoțitori și călăuze! Și ei au greșit drumul? Și mai erau și soldații romani care au păzit mormântul. Chiar dacă arătarea îngerului în dimineața învierii i-a scos din circuitul normal, aceștia erau încă, se crede, destul de lucizi pentru a identifica corect mormântul. Au fost suficient de lucizi când au povestit marilor preoți cele întâmplate. Și mai erau și marii preoți, care aveau tot interesul să arate lumii credule un trup mort, sugrumând din fașă orice tentativă de poveste cu învieri din morți. Dar nu a fost așa, deoarece mormântul a fost identificat cât se poate de corect, iar acesta era gol.

Unii afirmă că toate aceste relatări despre înviere sunt legende. Dar este știut faptul că o legendă are nevoie de mult, mult timp pentru a deveni legendă. În cazul învierii lui Isus, lucrurile s-au petrecut de azi pe mâine, timpul efectiv necesar unei istorisiri să devină legendă, lipsind cu desăvârșire. Și apoi mai sunt și martorii, mulți martori și foarte diferiți între ei. Cum au căzut toți de acord să spună aceeași legendă? Și apoi ar mai fi și mitul lui Osiris din Egipt, dar care diferă extrem de mult de istorisirea învierii Domnului Isus, încât nu poate fi luat nici măcar în considerație!

Cel mai puternic argument creștin împotriva tuturor acestor supoziții eronate este constituit  de aparițiile Domnului înviat, apariții cu valoare de fapt istoric. Pavel le scria corintenilor că Christosul înviat s-a arătat! S-a arătat pentru că fusese înviat. Și fusese înviat pentru că a fost îngropat. Și a fost îngropat pentru că murise. Murind, Christos a fost pus într-un mormânt! La Pavel totul se leagă în mod natural, fără a forța nota cumva ca și când ar fi nevoie de vre-o exagerare pentru a susține un punct de vedere. În 1Corinteni 15, Pavel aduce ca argument al arătării Domnului înviat o succesiune de arătări precum și o succesiune de nume a persoanelor care l-au văzut pe Domnul înviat. Limbajul pe care Pavel îl folosește este precis, exact, fără a lăsa nici o umbră de îndoială asupra veridicității faptului în sine. Ioan este apoi unul din cei care declară că afost martor ocular al învierii, că afost la cruce, apoi la mormânt, apoi a văzut mormântul gol cu fâșiile de pânză și ștergarul ce stătuse pe capul Mântuitorului, ca mai apoi să-L vadă însăși pe Domnul înviat. Ioan a fost de față atât în casă, împreună cu ceilalți ucenici, în seara învierii, apoi a fost prezent în momentul întâlnirii lui Toma cu Isus opt zile mai târziu și mai apoi la Marea Galileii, când Domnul ia așteptat la mal cu pește fript la foc de cărbuni. Luca, istoric desăvârșit, ocupă locul al doilea în relatarea aparițiilor Domnului Isus după înviere, toate aceste relatări fiind profund documentate, după cum avea să declare chiar el în deschiderea cărții pe care o adresează lui Teophilus și pe care noi astăzi o cunoaștem ca fiind Evanghelia după Luca. Nici ceilalți evangheliști, Matei și respectiv Marcu, nu trec arătările lui Christos cel înviat sub tăcere, independent unul de celălalt fiecare istorisește acest lucru ca fiind cât se poate de normal și bine cunoscut totodată publicului căruia ei își adresează mesajul. Pe scurt, arătările lui Isus după înviere înaintea atât de multor oameni și în locuri atât de diferite constituie un argument puternic în favoarea învierii. Mai trebuie să ținem cont și de faptul că informația este furnizată natural, aproape întâmplător, ca și când actul învierii lui Christos ar fi de la sine înțeles, fără a necesita explicații multe și argumentări fără sfârșit. Învierea a fost ceva real, de necontestat și deci acceptat ca adevăr istoric. Barnett aduce în discuție, spre încheierea acestui capitol important, și vocile celor care au declarat la vremea respectivă că învierea Domnului a existat, dar ea nu a fost de natură fizică, ci doar spirituală. Biblia nu are nevoie de nici un ajutor atunci când argumentează că Isus a stat în picioare în mijlocul lor, a vorbit, a fost atins, a mâncat, a mers pe drum spre Emaus, etc. Toate aceste dovezi ale învierii fizice, în trup, nu mai au nevoie de nici un fel de suport extern, pentru a sta de-a pururi în picioare ca veridice, demonstrând faptul că Isus a înviat cu adevărat, în trup.

                                                                                                             de Felix Saulea

 

despre închinare...

Dragi fraţi păstori şi lideri de tineret,

     În umilinţă mă adresez dvs. cu convingerea că sunteţi sincer preocupaţi de biserica în care slujiţi Domnului şi mai ales de tinerii pe care îi îndrumaţi. Vă supun atenţiei un fenomen alarmant care cucereşte tot mai mult teren în inima tinerilor noştri prin intermediul unor genuri de muzică aflate sub influenţă satanică. Recunosc că m-a preocupat fenomenul, ca unul care am venit din lume la Domnul ISUS şi am ascultat în trecut multă muzică lumească şi mă doare când o văd acum în bisericile sfinţilor. 
   Genuri de muzica cum  sunt: rock, hip-hop, rap şi altele au în structura limbajului muzical filosofia rebeliunii şi a nesupunerii, influenţă care rămâne chiar dacă sunt folosite versuri creştine, în timp ce alte genuri înrudite cu pop, rythm&bluess, jazz, reggae conţin elemente atât de senzuale încât, indiferent de cuvintele folosite, reacţiile pe care le generează sunt tot păcătoase. 
    Pe de o parte dorim sfinţirea copiilor şi tinerilor noştri dar pe de alta îi lăsăm sau încurajăm să cânte şi să asculte o muzică care le distruge discernământul spiritual şi îi incită la rebeliune şi păcat. 
Problemele cu care aceştia vin mai apoi la consiliere ne confirmă că trebuie să facem ceva.
    Muzica de laudă şi închinare, atât de dragă tinerilor, fără a generaliza, în mare parte se bazează pe un sistem hipnotic de manipulare prin repetiţie care pune creierul ascultătorului într-o stare semi-vegetativă, deschis, în această stare, oricăror "trăiri". Amintiţi-vă că Duhul Sfant nu posedă pe nimeni ci "duhul proorocului este supus proorocului". Dumnezeu nu ne hipnotizează când vine Duhul Sfânt peste noi. Atunci, spre ce ne îndreaptă această muzică de laudă şi închinare? 
Pentru că nu putem sta în faţa bisericii doar cu teoria sau părerea noastră ci trebuie să aducem argumente solide, vă propun să urmăriţi link-urile din josul paginii. Am găsit o sursă de informare foarte detaliată în seminarul de muzică de mai jos. O bună parte din tinerii noştri au fost realmente schimbaţi după ce au vizionat acest material.
Dacă chiar nu aveţi timp, vă rog să vizionaţi măcar acest clip de 3 minute: 
https://www.youtube.com/watch?v=3voAamgKV58 
Dacă doriţi să vă faceţi puţin timp (1,5 ore), acesta este un rezumat al Seminarului de muzică: 
https://www.youtube.com/watch?v=gB1a1I7pzOw 
Dacă doriţi să fiţi mult mai informat în legătură cu acest subiect, aici este adresa Seminarului de muzică:
https://www.youtube.com/playlist?list=PLi4qNfm7TWivdrza5R0fKTt4R4EoIqw0n 
Sesiunile de la 7 la 10 sunt în curs de a fi subtitrate şi vor fi disponibile curănd la aceeaşi adresă de mai sus.
Notă: NU ne dorim prin aceasta să primim voturi, aprecieri sau vizionări pe contul de youtube al bisericii! Departe de noi gândul acesta! Toată slava fie numai a Domnului ISUS!
DORIM ca toţi copiii şi tinerii noştri sa fie feriţi de amăgirile diavolului.
În speranţa că v-am trezit interesul, sper, ca oameni responsabili înaintea lui Dumnezeu de turma pe care o păstoriţi, că vă veţi face timp să studiaţi fenomenul, stând mai ales în rugăciune înaintea Mântuitorului ca El să vă îndrume, poate şi prin seminarul propus mai sus, în "tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat". 
Domnul sa va binecuvinteze! 
 

 

N-am timp de irosit!

N-am timp de irosit!

 

Atunci cand alergi pe circuitul unei piste, angrenat intr-un concurs oarecare, cea mai importanta parte e timpul  castigat  la   urma. Apostolul Pavel aminteste in scrierile sale despre o   alergare continuua in vederea unui premiu ceresc. Traim vremuri in   care timpul nostru sufera o impartire cazuala, si de cele mai multe ori intram in datorii imense in lipsa timpului. Este extrem de important sa recunosti ca iti poti controla timpul sau poti fi controlat tu de timp, risipindu-l. Daca orarul de munca de 8 ore zilnice iti aduce castigul pentru a-ti trai viata in trup, in contrast cateva ore de risipa pierdute in mijlocul nelegiuirilor iti aduce moartea sufletului in trup. Privind in viata lui Isus, vedem cel mai bun exemplu de urmat, un investitor ferm al timpului primit in posesie, folosit fara masura pentru lucrarea lui Dumnezeu. Isus, solutia lui Dumnezeu, a venit in lumea noastra la timp, asa cum au sustinut proorociile, si a respectat timpul, El insusi fiind Creator si Stapan al timpului. 

Conform Bibliei, timpul pocaintei este "acum".  Acest  cuvant ne spune cu ingrijorare, ca tot ce il depaseste nu are certitudinea existentei. Sunt lucruri care trebuie facute la timp si cele mai multe nu se mai pot face dincolo de termenul lor. Intreg mesajul Evangheliei ne indeamna sa lucram cu intelepciune si sa fim biruitori  peste notiunea timpului. Crestinii, incepand de la biserica primara de dupa Isus au trait cu imaginea ca Imparatia cerului este aproape. Si intr-adevar asa a fost, viata lor era tot mai aproape de Imparatie. Sfarsitul unui om printr-un bizar accident inseamna totodata si sfarsitul timpului pe care l-a primit. Odata trecut dincolo de notiunea "timp", totul este zadarnic, fara nici o cale de intoarcere. Isus, prin parabola  vierului cauta oameni la lucru si in ultimul ceas. Si plata Sa este la fel de mare ca si a martirilor si a crestinilor  care au lucrat pentru El tot timpul lor. 

Tu insa, ai timp de investit pentru Dumnezeu?

 

                                                      semnat Trifan Mihai

 

Este Biblia cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu?

Este Biblia cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu?


  Răspunsul nostru la această întrebare, nu numai că va arăta felul cum vedem noi Biblia şi importanţa ei pentru vieţiile noastre, ci va şi avea în cele din urmă un impact asupra noastră pentru veşnicie. Dacă Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, atunci noi trebuie să o preţuim, să o studiem, să ne supunem ei şi, desigur, să credem în ea. Dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci a o respinge înseamnă, de fapt, a-L respinge pe Dumnezeu Însuşi.

  Faptul că Dumnezeu ne-a dat Biblia este o dovadă şi o ilustrare a dragostei Lui pentru noi. Termenul "revelaţie" înseamnă simplu, că Dumnezeu a comunicat omenirii cum este El şi cum putem avea o relaţie corectă cu El. Există lucruri pe care noi nu le-am putea cunoaşte, dacă nu le-ar fi revelat Dumnezeu în mod divin către noi prin Biblie. Deşi descoperirea lui Dumnezeu în Biblie a fost dată progresiv pe o perioadă de aproximativ 1500 de ani, Biblia a conţinut întotdeauna tot ceea ce oamenii au avut nevoie să cunoască despre Dumnezeu pentru a avea o relaţie corectă cu El. Dacă Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ea reprezintă autoritatea finală în tot ceea ce priveşte credinţa, practica religioasă şi considerentele morale.

  Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: cum putem şti dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu doar o carte valoroasă? Ce are unic Biblia care o face diferită de toate celelalte cărţi religioase scrise vreodată? Există dovezi că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu? Acestea sunt întrebări la care trebuie să reflectăm dacă dorim să examinăm serios pretenţia Bibliei de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat divin şi total suficient pentru toate aspectele credinţei şi practicii.

  Nu poate fi nici o îndoială în faptul că Biblia pretinde că este chiar Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este foarte clar menţionat în versete precum cele din 2 Timotei 3:15-17, care spun “. . .din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Christos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

  Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să examinăm atât dovezile interne, cât şi pe cele externe ale faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Dovezile interne sunt acele lucruri din însăşi interiorul Bibliei care probează originea divină a acesteia.

  Una dintre primele dovezi interne ale faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu este unitatea acesteia. Chiar dacă Biblia este formată din 66 de cărţi individuale, scrise pe 3 continente, în 3 limbi diferite, de-a lungul unei perioade de aproape 1500 ani, de către mai mult de 40 autori (care aveau vârste şi stiluri diferite de viaţă), Biblia îşi păstrează unitatea de la început până la sfârşit fără vreo contradicţie. Această unitate este singulară prin comparaţie cu oricare alte cărţi şi este o dovadă a originii divine a cuvintelor Sale, întrucât Dumnezeu a folosit anumiţi oameni astfel încât ei au înregistrat în Biblie chiar cuvintele Lui.

  O alta dovada internă care indică faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu  constă în profeţiile detaliate conţinute în paginile sale. Biblia conţine sute de profeţii descrise în detaliu cu privire la viitorul anumitor popoare, inclusiv a Israelului, cu privire la viitorul anumitor oraşe, cu privire la viitorul omenirii şi cu privire la venirea unei Persoane care ar fi Mesia, Mântuitor nu numai al Israelului, ci al tuturor celor ce cred în El. Spre deosebire de profeţiile din alte cărţi religioase sau a celor scrise de persoane precum Nostradamus, profeţiile biblice sunt descrise extrem de detaliat şi nu au dat greş niciodată în a se împlini. Există peste 300 de profeţii cu privire la Isus Christos numai în Vechiul Testament. Nu numai că ele au prezis locul unde El se va naste şi din ce familie va proveni, ci ele au spus şi cum El va muri şi ca El va învia a treia zi. Pur şi simplu nu există o cale logică în a explica profeţiile împlinite din Biblie decât prin a accepta originea divină a acesteia. Nu există nici o altă carte religioasă care să conţină profeţii mai detaliate şi de acest tip pe care Biblia le conţine.

  A treia dovadă internă a originii divine a Bibliei constă în autoritatea şi puterea unică pe care ea le are. Chiar dacă această dovadă este mult mai subiectivă decât primele două dovezi, nu există o mărturie mai puternică decât aceasta care să susţină originea divină a Bibliei. Biblia deţine o autoritate unică pe care nu o are nici o altă carte scrisă vreodată. Această autoritate şi putere se văd cel mai bine în felul cum nenumărate vieţi au fost transformate şi schimbate prin citirea Bibliei. Prin ea, nenumăraţi dependenţi de droguri au fost vindecaţi, nenumăraţi homosexuali au fost eliberaţi, nenumăraţi delicvenţi şi criminali au fost transformaţi, nenumăraţi păcătoşi sunt mustraţi; prin ea, ura a fost transformată în dragoste. Biblia conţine o putere dinamică şi transformatoare care nu este posibilă decât datorită faptului că ea este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

  Pe lângă dovezile interne prezentate mai sus, există de asemenea dovezi externe care indică faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

  Una dintre acestea este legată de evenimentele istorice din Biblie. Întrucât Biblia conţine detalii cu privire la anumite evenimente istorice, acurateţea şi veridicitatea ei pot face obiectul verificării ca în cazul oricărui alt document istoric. Atât prin dovezile arheologice, cât şi prin alte documente scrise, evenimentele istorice din Biblie au fost probate de fiecare dată ca fiind acurate şi adevărate. De fapt, toate dovezile arheologice şi documentare susţin faptul că Biblia este cea mai bine documentată carte din lumea antică. Faptul că Biblia descrie cu acurateţe şi veridicitate evenimente verificabile istoric este o indicaţie serioasă cu privire la veridicitatea ei şi în ce priveşte subiectele şi doctrinele religioase şi ajută în a întări pretenţia acesteia de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu.

  O altă dovadă externă a faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu constă în integritatea autorilor săi umani. După cum am menţionat mai devreme, Dumnezeu S-a folosit de oameni de diferite vârste pentru a ne lăsa scris Cuvântul Său. Studiind vieţiile acestor oameni, nu există nici un motiv pentru care să credem că ei nu au fost oameni cinstiţi şi sinceri. Văzând vieţiile lor şi faptul că ei au fost chiar gata să moară (adesea au murit în urma torturilor) pentru credinţa lor, devine clar că aceşti oameni obişnuiţi şi oneşti au crezut cu adevărat că Dumnezeu le-a vorbit. Cei care au scris Noul Testament şi multe alte sute de credincioşi (1 Corinteni 15:6) cunoşteau adevărul despre mesajul lor, pentru că ei L-au văzut şi au petrecut timp împreună cu Isus Christos după ce El a înviat din morţi. Transformarea pe care au trăit-o aceşti oameni la vederea lui Christos cel Înviat a avut un impact extraordinar asupra lor. Ei au trecut de la a se ascunde de frică la disponibilitatea de a muri pentru mesajul pe care Dumnezeu l-a descoperit către ei. Vieţile şi moartea lor mărturisesc faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

  O ultimă dovadă externă a faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu este caracterul indestructibil al Bibliei. Datorită importanţei sale şi a pretenţiei că este chiar Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia a înfruntat atacuri şi tentative de a fi distrusă ca oricare altă carte din istorie. De la împăraţii romani precum Diocleţian, la dictatorii comunişti şi la ateii şi agnosticii zilelor noastre, Biblia a rezistat tuturor atacatorilor săi şi a rămas cartea cu cel mai mare număr de exemplare publicate până în zilele noastre.

  De-a lungul timpului, scepticii au privit Biblia ca pe un document mitologic, dar arheologii i-au demonstrat veridicitatea istorică. Opozanţii ei i-au atacat învăţăturile ca fiind primitive şi depăşite, însă conceptele şi învăţăturile sale morale şi legale au avut puternice influenţe pozitive asupra popoarelor şi societăţii peste tot în lume. Ea continuă să fie atacată de ştiinţă, psihologie şi mişcările politice, dar rămâne relevantă şi veridică şi astăzi la fel cum a fost din prima zi când a fost scrisă. Este o carte care a transformat nenumărate vieţi şi destinele multor popoare de-a lungul ultimilor 2000 de ani. Indiferent cum încearcă opozanţii ei să o atace, să o distrugă sau să o discrediteze, Biblia rămâne la fel de puternică, adevărată şi relevantă ca şi înainte de apariţia atacurilor la adresa ei. Acurateţea ei s-a păstrat în ciuda atâtor tentative de a o corupe, de a o ataca şi de a o distruge, aceasta fiind o dovadă clară a faptului că este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne surprindă că indiferent cum este atacată Biblia, ea rămâne neschimbată şi nepătată. De altfel, Isus a spus: “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13:31). După ce ai văzut toate aceste dovezi, poţi să spui fără îndoială:

“Da, Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.”

                                                                                                    de   Felix Saulea